Treceți la conținutul principal

Un oraș nou, o nouă poveste

După cum am mai spus, acum sunt studentă în anul I la Facultatea de Farmacie, în Iași. Eu provin dintr-un oraș mult mai mic, mai liniștit și pot afirma faptul că se simte cu adevărat diferența, atât din punctul de vedere al vitalității, cât și al arhitecturii, al părții statice.

E clar, fiind oraș universitar, sunt mulți studenți, se simte o altă viață, dar, de asemenea, se simte și istoria locului, mult mai însemnată și cu o amprentă mult mai evidentă asupra prezentului. M-au impresionat foarte tare clădirile vechi peste care am dat, clădiri ce nu au activat ca sediu al unor instituții importante, ci pur și simplu ca locuințe ale unor familii mai înstărite. Așadar, voi atașa în continuare câteva fotografii pe care le-am realizat în trecere, cu locuri mai puțin cunoscute, dar la fel de impresionante.







Bisous

Comentarii

  1. De ce nu ai ales ceva mai nou de pozat cum ar fi *palas*? sunt doar curios. Prea putina lume prefera locurile sau cladirile vechi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mi se par atât de interesante și de atractive locurile noi, plus că nu au o poveste în spate. Pe când la cele vechi, doar uitându-mă la ele îmi imaginez cine a putut locui acolo, ce evenimente au putut avea loc acolo etc. :)

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

„Fiul risipitor”

Fiul risipitor - Radu Tudoran. Sincer, nu cred că m-aș fi apucat prea curând de această carte dacă nu aș fi participat la un proiect intitulat A Blind Date with a Book , unde am ales-o dintre multe altele, sau poate că ea m-a ales... nu avem de unde ști :). La început nu știam ce să cred despre ea, autorul îmi era cunoscut, dar doar atât. Totuși, m-a făcut curioasă, odată ce altcineva a dat-o pentru că i-a fost dragă. Am citit biografia, prefața... totul bine. Pe urmă am intrat în acțiune, unde a început captivitatea mea. În Fiul risipitor este vorba de Eva, o fetiță băiețoasă ce se îndrăgostește de un străin venit în vizită la unchiul său. Cu timpul, se maturizează și ajunge foarte frumoasă. Într-o vară, venită acasă în vacanță, se întâlnește cu acest necunoscut și astfel începe povestea. Nu voi descrie cu lux de amănunt, deoarece cartea este complexă. Atât voi spune: diferența dintre ei, cam mărișoară, îl face pe el să nu o privească așa cum dorește ea (cel puțin din punctu...

Incipit

So... Iată-mă aici, începându-mi aşa-zisa "viaţă" de blogger... Ce m-a îndemnat să-mi fac şi eu, printre atâţia alţii, un blog? Simplu: nevoia de a-mi împărtăşi anumite păreri într-un fel sau altul, liber, să-mi creez o lume a mea, departe de reţelele sociale, cum ar fi facebook-ul sau mai ştiu eu ce alte minuni. Aşadar, aici veţi găsi doar păreri sincere, spuse din toată inima. Sper c-o să vă placă munca mea şi, poate, să mă încurajaţi...