Treceți la conținutul principal

Un oraș nou, o nouă poveste

După cum am mai spus, acum sunt studentă în anul I la Facultatea de Farmacie, în Iași. Eu provin dintr-un oraș mult mai mic, mai liniștit și pot afirma faptul că se simte cu adevărat diferența, atât din punctul de vedere al vitalității, cât și al arhitecturii, al părții statice.

E clar, fiind oraș universitar, sunt mulți studenți, se simte o altă viață, dar, de asemenea, se simte și istoria locului, mult mai însemnată și cu o amprentă mult mai evidentă asupra prezentului. M-au impresionat foarte tare clădirile vechi peste care am dat, clădiri ce nu au activat ca sediu al unor instituții importante, ci pur și simplu ca locuințe ale unor familii mai înstărite. Așadar, voi atașa în continuare câteva fotografii pe care le-am realizat în trecere, cu locuri mai puțin cunoscute, dar la fel de impresionante.







Bisous

Comentarii

  1. De ce nu ai ales ceva mai nou de pozat cum ar fi *palas*? sunt doar curios. Prea putina lume prefera locurile sau cladirile vechi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mi se par atât de interesante și de atractive locurile noi, plus că nu au o poveste în spate. Pe când la cele vechi, doar uitându-mă la ele îmi imaginez cine a putut locui acolo, ce evenimente au putut avea loc acolo etc. :)

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Incipit

So... Iată-mă aici, începându-mi aşa-zisa "viaţă" de blogger... Ce m-a îndemnat să-mi fac şi eu, printre atâţia alţii, un blog? Simplu: nevoia de a-mi împărtăşi anumite păreri într-un fel sau altul, liber, să-mi creez o lume a mea, departe de reţelele sociale, cum ar fi facebook-ul sau mai ştiu eu ce alte minuni. Aşadar, aici veţi găsi doar păreri sincere, spuse din toată inima. Sper c-o să vă placă munca mea şi, poate, să mă încurajaţi...

„Fata cu portocale”

Nu de mult timp am terminat Fata cu portocale de Jostein Gaarder. Cartea mi-a fost recomandată de o colegă, care, la rândul ei, a primit-o împrumut de la o profesoară de română foarte dragă mie. Aşadar, mi-a atras atenţia şi, spre norocul meu, peste câteva zile am găsit-o la anticariat. Bineînţeles că nu am ratat o asemenea ocazie de a-mi îmbogăţi biblioteca, aşa că am achiziţionat-o. Totuşi, recunosc faptul că am lăsat-o cam mult să aştepte pe raft. Am luat-o abia după câteva luni, în vacanţă la mare, unde aveam nevoie de o cărticică uşor de cărat (este subţirică). Primele pagini le-am savurat în tren. Întunericul nopţii, străpuns de lumina slabă a becurilor, a făcut ca atmosfera să fie una numai bună de descoperit o nouă carte. Pe urmă, lectura pe malul mării, briza acesteia și sunetul valurilor m-au făcut să intru şi mai tare în acţiune. Povestea începe cu relatarea lui Georg, ce primeşte, după cincisprezece ani, scrisoarea postumă a tatălui său, care a murit când băiatul a...