În această vară mi s-au întâmplat foarte multe lucruri și am trecut, de asemenea, prin multe. Cei mai mari decât mine vor spune, probabil, că toate sunt un fleac și că facultatea, viața abia acum încep, aducând cu ele neprevăzutul, poate nedoritul. În acest moment le dau dreptate, însă atunci, când acestea reprezentau prezentul, eu le trăiam ca atare, conștientizam cât de mult m-am pregătit și cât de mult am așteptat, deși poate aș fi preferat să se mai amâne, totuși să nu se întâmple încă.Așadar, să pornim cu începutul. Încă de când am intrat la liceu mi-am stabilit ca țel să intru la Farmacie. Prin mintea mea ocupa un loc și Medicina, dar am analizat toate argumentele pro și contra și m-am oprit asupra celei dintâi. Profilul ales de către mine a fost cel corespunzător drumului pe care pornisem, chiar dacă atunci când lumea mă întreba ce studiez, feedback-ul nu era cel mai bun. Dar nu-i nimic, noi să fim mulțumiți, nu-i așa? :) (Pot spune că la fel mi se întâmplă și acum, cu facultatea, deoarece nu toți cunosc ce înseamnă cu adevărat să ajungi aici.)
A fost frumos în liceu, materiile într-adevăr m-au ajutat în pregătirea pentru ce urma și mi-au și plăcut (un lucru foarte important!). În clasa a XI-a deja a început stresul, profesorii puneau o oarecare presiune pe noi, era și mult mai mult de învățat. Eu una m-am apucat de pregătire la sfârșitul semestrului I, ceea ce a fost costisitor, dar mi-a prins bine, deoarece nu am lăsat totul pentru clasa a XII-a, când a intervenit și BAC-ul, iar, spre necazul meu la momentul respectiv, dar norocul pentru mai târziu, a apărut și a doua materie pentru admitere. Am avut atâât de multe momente în care îmi era frică de faptul că nu voi reuși, că nu voi intra, că va trebui să stau un an acasă... BAC-ul a început să mă îngrijoreze abia în luna mai, până atunci doar admiterea conta. Până după 25 iulie, începând mai ales din luna mai, tot ce am făcut a fost să învăț și mereu să am doar această grijă. Au mai existat și pauze, bineînțeles, dar presiunea era mare. Țin minte și acum zilele în care de dimineață mă puneam la birou și mă izolam de toate zgomotele înconjurătoare, pentru a mă putea concentra cum trebuie.
Repet, ceea ce urmează cu siguranță va fi cu mult mai dificil decât a fost până acum, dar pentru mine, cea de atunci, asta a fost o provocare, căreia, din fericire, am reușit să-i fac față. Interesant lucru, am avut și momente de indiferență totală, când nu mă mai stresam deloc, nici nu puteam învăța, ci doar stăteam. Mă gândesc că poate organismul are propriile lui mecanisme de a te face să mai iei câte o pauză din când în când.
Astfel, când a venit și al maturității examen, renumitul BAC, am avut momente atât de relax, dar și câteva mai tensionate, ca înainte de a ajunge subiectele, acea așteptare interminabilă. Cât despre admitere, ce să mai vorbesc? Am ajuns la 8 la facultate, la 8:30 am intrat, subiectele au venit tocmai la 10, trei ore examenul propriu-zis, pe urmă am așteptat aproximativ jumătate de oră și am mai stat pentru a afla nota. Cu adevărat extenuant! Tot ce am făcut după a fost să dorm, puțin timp la cazare, pe urmă pe drum înapoi spre casă. Dar măcar am plecat cu sufletul ușurat, căci terminasem cu bine, urma să îmi continui studiile la facultatea la care am visat și pentru care am muncit atâta timp! Toate temerile mele de până atunci luaseră sfârșit.
Acum, când mă uit în urmă, îmi pare că nu a fost nimic, nu conștientizez că am trecut prin așa ceva. Dar cel mai interesant aspect, din punctul meu de vedere, a fost în ajunul și în dimineața admiterii. M-am oprit, la un moment dat, și mi-am zis: Asta e? Chiar voi da mâine examenul? Chiar se va întâmpla acest lucru, a venit ziua pe care o aștept de aproape doi ani de pregătiri? Nu puteam conștientiza, era prea mult, parcă mă depășea. Însă nu am putut da înapoi. Ori cu noi, ori fără noi, timpul trece, așa că a trebuit să mă conformez și să le depășesc pe toate.
Așadar: BAC-ul/admiterea - examenele maturității. Nu știu în ce măsură „m-au maturizat” acestea pe mine, dar știu că au reprezentat punctul de plecare al acesteia, căci totul s-a schimbat drastic: alt oraș, locuit la cămin și toate cele. Simt că trebuie altfel să mă comport, ajutorul părinților nu mai e același, iar această mutare mă face să conștientizez că am crescut, de acum mă îndrept înspre alte țeluri decât până acum. Toate acestea fac parte din ciclul vieții și vreau să mă bucur pe cât posibil de ele, căci viitorul ne rezervă, zic eu, numai lucruri bune și frumoase, dacă știm să le dorim cu adevărat, să le căutăm și să le găsim.
Bucurați-vă de viață și țineți minte: Fiecare zi vă este dată ca o veșnicie pentru a fi fericiți!
Bisous
Comentarii
Trimiteți un comentariu