Sirupi beatitudinem

SIRUPI BEATITUDINEM

Sirop pentru fericire

Siropul pentru fericire este un preparat farmaceutic lichid, cu un conținut crescut în iubire, de consistență viscoasă, destinat
administrării interne.

Preparare. Siropul se prepară prin dispersarea substanței active de fericire în soluții concentrate de iubire sau în simpla bunătate și completarea la masa prevăzută (zâmbet/zâmbet).

Se pot folosi și substanțe auxiliare (de ex., seninătate, pentru corectarea gustului amar lăsat de tristeți în suflet, pace, pentru creșterea concentrației de substanță activă, credință, cu acțiune conservantă împotriva îndoielilor).

Dacă este necesar, siropul se prepară prin încălzire, folosind căldură sufletească și se condiționează în recipiente de capacitate mare, pentru o administrare ex temporae a unei cantități suficiente. Doza zilnică recomandată depinde de anamneza pacientului, însă este indicată respectarea cel puțin a celei minime.

Această așa-zisă „rețetă” este, bineînțeles, inventată. Am scris-o pentru a o face cadou unei colege de facultate, căci punctul nostru comun este farmacia. Am încercat să gândesc ceva original și totodată care să-i și placă, s-o facă să păstreze ceea ce vedeți în poză. Eu una cred și sper că a reușit planul meu.

Dacă voi mai concepe și altele asemănătoare, cel mai probabil le voi posta aici. Nu uitați să vă luați doza zilnică, dacă se poate și în exces. :)

Bisous

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un oraș nou, o nouă poveste

După cum am mai spus, acum sunt studentă în anul I la Facultatea de Farmacie, în Iași. Eu provin dintr-un oraș mult mai mic, mai liniștit și pot afirma faptul că se simte cu adevărat diferența, atât din punctul de vedere al vitalității, cât și al arhitecturii, al părții statice.

E clar, fiind oraș universitar, sunt mulți studenți, se simte o altă viață, dar, de asemenea, se simte și istoria locului, mult mai însemnată și cu o amprentă mult mai evidentă asupra prezentului. M-au impresionat foarte tare clădirile vechi peste care am dat, clădiri ce nu au activat ca sediu al unor instituții importante, ci pur și simplu ca locuințe ale unor familii mai înstărite. Așadar, voi atașa în continuare câteva fotografii pe care le-am realizat în trecere, cu locuri mai puțin cunoscute, dar la fel de impresionante.

Bisous

Citiți mai multe

„Tatăl celuilalt copil”

Tatăl celuilalt copil, o carte pe care o recomand oricui, de la adolescenți, tineri, până la părinți aflați la început de drum și bunici. Este deosebită, nu pot descrie cât de mult mi-am regăsit în ea ori copilăria mea, ori situații cunoscute de către mine ale altor copii. Stilul compozistic, ușor, relaxant, lărgește sfera cititorilor și tinde de la beletristic înspre psihologic, neîndepărtându-se totuși de cel dintâi.

Când am citit-o, primul lucru care mi-a venit în minte a fost că ar trebui recomandată tuturor părinților, căci prezintă modul cum ar trebui arătată afecțiunea lor copiilor, cum mai important este să le arăți celor mici dragostea ce le-o porți decât faptul că muncești pentru a le pregăti un viitor prosper. La vârsta lor, copiii nu au nevoie de condiție materială, mai important este să vadă că sunt iubiți și că cineva are încredere în ei, îi susține moral, nu neapărat financiar.

Mai mult decât atât, ce m-a surprins în carte foarte mult a fost perspicacitatea pe care o au…

Citiți mai multe

„Cărarea pierdută”

Cartea ce urmează să v-o descriu este Cărarea pierdută de Alain Fournier. O văzusem de mult în librării, descrierea mi s-a părut interesantă, așa că m-am hotărât s-o achiziționez imediat ce am prins-o la reduceri. Ca să vă spun sincer, mi-a lăsat o impresie plăcută. Stilul autorului este atractiv, ușor... o lectură plăcută. Trebuie să spun că subiectul chiar m-a atras. Dădeam pagină cu pagină și tot începeam încă un capitol, deși aveam de învățat pentru școală.

Să vă dau cât de cât un rezumat: Augustin Meaulnes, un băiat cam de șaptesprezece ani, este dat de mama sa la un internat, pentru a studia. Acolo se împrietenește cu băiatul pedagogului, ei doi fiind aventurierii poveștii.
Într-o seară de iarnă, Meaulnes merge cu o trăsură să-i ia pe bunicii camaradului său de la gară, dar nu se va întoarce decât peste trei zile. Se pare că în acest timp a ajuns pe un domeniu unde un sat întreg era adunat la o nuntă, la care se pare că nici mireasa nu va apărea și nici mirele, însă acesta din …

Citiți mai multe

Dian' Dianet

Faceți căutări pe acest blog