Treceți la conținutul principal

„Pânza de păianjen”

Buun... Şi iată şi prima mea recenzie. Vreau să încep cu o carte foarte dragă mie: Pânza de păianjen de Cella Serghi. Este una foarte frumoasă, ce mi-a recomandat-o o colegă cu mult drag şi, având ocazia de a o achiziţiona, am hotărât să o "testez". Cum m-am simţit după prima lectură, a primului capitol?... De fapt, de ce să mint, după primul paragraf am fost total captivată de carte: „Pe luciul negru al pianului...”. Parcă deja se făcuse o trecere în misteriosul sălaş al personajului.

Acum să descriu puţin acţiunea... Este vorba despre Diana Slavu, prietena cea mai bună a Ilincăi Dima, ce i-a lăsat caietele în care şi-a povestit toată viaţa. Personal, mi-a plăcut modul în care descria marea, fiind născută la Constanţa, dar nu numai. Totul era privit prin prisma unei copile a cărei familii devenise săracă şi care se zbătea cu greutăţile acelei vremi. Cu toate acestea, ea ajunge o fată foarte elegantă, ce uimește prin originalitate şi aerul său natural, toate acestea petrecându-se în perioada inter şi postbelică.

Tot de Diana sunt descrise şi iubirile de care are parte: era admirată de toţi băieţii şi era invitată la foarte multe petreceri ale celor cu rang înalt - o realizare, având în vedere că îi era ruşine să-şi arate locuinţa chiar şi Ilincăi, care avea cât de cât un statut social. Prima iubire, în plăsmuirea căreia se vor întregi şi celelalte, apare în cadrul primei vacanţe la Mangalia, norocosul fiind pictorul Petre Barbu, o persoană misterioasă, tăcută şi chiar ciudată. Totuşi, la începutul cărţii aflăm că iubirea i-a fost împărtășită. Cu toate acestea, ea nu a știut și a suferit în taină.

În cele din urmă se va căsători cu Michi, pe care îl va înșela însă cu Alex, nu din cauză că nu-l iubea, ci pentru că asemănarea dintre Alex și Petre Barbu era una „ispititoare”.

Nu vă voi spune finalul, dar vă asigur că va fi unul neașteptat și că vă veţi da seama de firea complexă a Dianei.

Vă recomand cartea din toată inima. Merită! Cella Serghi este o mare scriitoare și se merită să citim măcar o operă de-a sa.

Bisous

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un oraș nou, o nouă poveste

După cum am mai spus, acum sunt studentă în anul I la Facultatea de Farmacie, în Iași. Eu provin dintr-un oraș mult mai mic, mai liniștit și pot afirma faptul că se simte cu adevărat diferența, atât din punctul de vedere al vitalității, cât și al arhitecturii, al părții statice.

E clar, fiind oraș universitar, sunt mulți studenți, se simte o altă viață, dar, de asemenea, se simte și istoria locului, mult mai însemnată și cu o amprentă mult mai evidentă asupra prezentului. M-au impresionat foarte tare clădirile vechi peste care am dat, clădiri ce nu au activat ca sediu al unor instituții importante, ci pur și simplu ca locuințe ale unor familii mai înstărite. Așadar, voi atașa în continuare câteva fotografii pe care le-am realizat în trecere, cu locuri mai puțin cunoscute, dar la fel de impresionante.







Bisous

„Tatăl celuilalt copil”

Tatăl celuilalt copil, o carte pe care o recomand oricui, de la adolescenți, tineri, până la părinți aflați la început de drum și bunici. Este deosebită, nu pot descrie cât de mult mi-am regăsit în ea ori copilăria mea, ori situații cunoscute de către mine ale altor copii. Stilul compozistic, ușor, relaxant, lărgește sfera cititorilor și tinde de la beletristic înspre psihologic, neîndepărtându-se totuși de cel dintâi.

Când am citit-o, primul lucru care mi-a venit în minte a fost că ar trebui recomandată tuturor părinților, căci prezintă modul cum ar trebui arătată afecțiunea lor copiilor, cum mai important este să le arăți celor mici dragostea ce le-o porți decât faptul că muncești pentru a le pregăti un viitor prosper. La vârsta lor, copiii nu au nevoie de condiție materială, mai important este să vadă că sunt iubiți și că cineva are încredere în ei, îi susține moral, nu neapărat financiar.

Mai mult decât atât, ce m-a surprins în carte foarte mult a fost perspicacitatea pe care o au…

Sirupi beatitudinem

SIRUPI BEATITUDINEM
Sirop pentru fericire
Siropul pentru fericire este un preparat farmaceutic lichid, cu un conținut crescut în iubire, de consistență viscoasă, destinat
administrării interne.
Preparare. Siropul se prepară prin dispersarea substanței active de fericire în soluții concentrate de iubire sau în simpla bunătate și completarea la masa prevăzută (zâmbet/zâmbet).
Se pot folosi și substanțe auxiliare (de ex., seninătate, pentru corectarea gustului amar lăsat de tristeți în suflet, pace, pentru creșterea concentrației de substanță activă, credință, cu acțiune conservantă împotriva îndoielilor).
Dacă este necesar, siropul se prepară prin încălzire, folosind căldură sufletească și se condiționează în recipiente de capacitate mare, pentru o administrare ex temporae a unei cantități suficiente. Doza zilnică recomandată depinde de anamneza pacientului, însă este indicată respectarea cel puțin a celei minime.

Această așa-zisă „rețetă” este, bineînțeles, inventată. Am scris-o pentru a o fa…